Eugen Neagoe a fost certat de Dinu Gheorghe pentru declarația oferită la finalul meciului dintre Universitatea Craiova și CFR Cluj, scor 1-1, partidă din cadrul rundei cu numărul doi a play-off-ului din Superliga.
La finalul jocului disputat în Bănie, tehnicianul oltenilor a bravat și a ținut să evidențieze că, în opinia lui, elevii săi au fost net superiori campioanei României și ardelenii i-ar fi depășit doar la numărul de aruncări de la margine.
În cadrul emisiunii ProSport Live, Dinu Gheorghe l-a atenționat pe Neagoe și i-a transmis acestuia să arate mai mult respect față de adversari, după ce a ieșit în evidență în mod negativ și la finalul partidei cu FCSB.
„Aș vrea să spun despre Neagoe. Din nou, mi s-a părut… La meciul cu FCSB, a avut o atitudine așa superioară, ironică, chiar a și jignit de multe ori prestația celor de la FCSB, spunând că «mamă, ce mare echipă ni s-a spus că o să întâlnim și nu au contat». Acum, din nou, a avut o ieșire din asta prin care nu își respectă colegul, pe Dan Petrescu, în primul rând, și adversarul. Sigur, Craiova, până la gol, nu a fost cu nimic superioară lui CFR.
Nu trebuie să o facă el (n.r. gluma «au fost peste noi doar la out-uri»), el trebuie să respecte, după părerea mea, și pe Dan Petrescu, care e mult mai titrat decât el, și echipa adversă, pentru că o să vină ziua, domnule Neagoe, în care nu o să ajungeți la poartă și nu știu atunci ce o să spuneți. Că o să vină și un joc din ăsta în care Craiova nu va mai fi cum a fost aseară în ultimele 20 de minute. Nu îl înțeleg. Mă așteptam să fie mai echilibrat puțin”, a spus Dinu Gheorghe, la ProSport Live.
„Am controlat în totalitate jocul, am avut posesie. Să domini de maniera asta campioana României, să nu aibă un corner… Asta înseamnă foarte mult pentru noi. Îmi pare rău că nu am reușit să câștigăm. Eu cred că nu am dezamăgit fanii, dar fotbalul este nedrept câteodată.
Au apărut probleme, nu vreau să acuz pe nimeni, dar toți jucătorii care au fost plecați la echipa națională au avut probleme, nu au fost cei pe care eu i-am antrenat. Nu mă așteptam să fie atât de multe probleme. Screciu, Baiaram, Ișfan au fost schimbați cu probleme medicale.
Cred că trebuia să câștigăm și cu FCSB, la fel și cu CFR Cluj. Luați statistica și o să vedeți că au fost mai buni decât noi doar la aruncările de la margine. Asta este realitatea! Meritam să câștigăm, am fost mai buni decât adversarul nostru”, a spus Eugen Neagoe după Universitatea Craiova – CFR Cluj,scor 1-1.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER